Moara cu ciutură din Globurau (jud. Caraş-Severin)
Tur audio
la Obiective de vizitat
Moară tipică pentru alimentarea cu debit mare de apă, cu jgheah deschis cu pantă redusă cu stăvilar pentru reglarea debitului de apa şi număr redus. de „linguri” la „ciutură”.
Adăpostul din bârne de stejar aparent, pe un soclu înalt, format din aglomerări de uriaşe pietre de râu, acoperişul în două ape, cu învelitoare din scânduri de stejar.
În iarna anului 1970-1971 a fost transferată la Muzeul Satului Bănăţean, iar până în luna august 1971 a fost montată aici împreună cu celelalte instalaţii, constituindu-se, astfel un nucleu consistent al sectorului de instalaţii ţărăneşti. În anul 2013 a fost restaurat adăpostul, urmând ca în anii următori să fie restaurat şi mecanismul morii.
Galerie
Video
Alte atracții
Tur audio
Gospodăria maghiară
de la Babșa, jud. Timiș
Venirea coloniștilor maghiari, imediat după 1900, la marginea pădurii de la Babșa, un vechi sat românesc, trebuie să fi fost un moment de cotitură în istoria comunității; mai întâi a venit un delegat de la Budapesta, care a măsurat totul și a trasat vatra coloniei; apoi, o parte din teren a fost defrișat iar mai pe urmă, întocmai ca în filmele despre vestul sălbatic, terenul […]
Tur audio
Gospodăria maghiară din Babşa
Gospodăria maghiară din Babşa face parte din zona etnografică Lugoj, având ca datare începutul secolului al- XX-lea. Este împrejmuită de un gard din scânduri cu poartă şi uşă din lemn. Casa maghiară cu grajd este compartimentată în mai multe încăperi: camera pentru oaspeţi, camera de zi, din care se face intrarea în cămara de alimente. Prispa se întinde de-a lungul clădirii, iar din ea se pătrunde în camera de zi, apoi în bucătăria de vară şi apoi în […]
Tur audio
Gospodăria de la Căvăran
Casa de locuit este o construcţie cu trei încăperi, cu prispă parţială şi retrasă pe lungimea tindei. Tinda ocupă poziţia centrală, din ea spre stânga se păşeşte spre camera de oaspeţi (soba bună), iar în dreapta spre camera de zi cu zi (soba mică). Pereţii sunt din bârne de stejar încheiaţi în tehnica în căţei şi sunt lipiţi la interior şi exterior şi văruiţi; şarpanta din lemn de stejar în două pante, iar învelitoarea […]
Tur audio
Gospodărie de olar de la Jupâneşti
Construcţia de la Jupâneşti face parte din tipul de case cu prispă parţială, varianta prezentă având prispa retrasă pe lungimea tindei cu cele două odăi de locuit supradimensionate. Casa aparţine tipului tricelular dezvoltat din modelul bicelular.
Faţada scurtă era orientată spre stradă, cea principală spre curte. Pereţii sunt din bârne de stejar scurte şi rotunde lipiţi şi […]
Tur audio
Gospodăria de la Chizătău
Gospodăria cuprinde în fapt două case de locuit una de la mijlocul secolului XIX, fiind o clădire tipică pentru acea perioadă cu pereți de lemn lipiți cu lut la interior și exterior, cu târnaț continuu, două încăperi și o tindă centrală cu vatră de foc, ea a fost modificată ulterior în momentul construirii celei de a doua case prin restrângerea spațiului de locuit doar la încăperea dinspre stradă și prin modificarea vetrei de foc, încăperea a doua va fi fost folosită ca […]
Tur audio
Primăria din Sărăzani (jud. Timiş)
Este o construcţie rurală din zona etnografică Făget, cu planul inspirat din cel al tipului de locuinţă tricelulară, cu prispă parţială. Destinaţia clădirii a fost dintotdeauna una administrativă, ea fiind de la începuturi clădirea primăriei. Încăperea supradimensionată din stânga servea drept sală pentru şedinţele Consiliului Comunal, cea din dreapta era camera de lucru a primarului. Între ele era un mic hol de trecere având în spate […]