Gospodăria maghiară de la Babșa, jud. Timiș
Venirea coloniștilor maghiari, imediat după 1900, la marginea pădurii de la Babșa, un vechi sat românesc, trebuie să fi fost un moment de cotitură în istoria comunității; mai întâi a venit un delegat de la Budapesta, care a măsurat totul și a trasat vatra coloniei; apoi, o parte din teren a fost defrișat iar mai pe urmă, întocmai ca în filmele despre vestul sălbatic, terenul a fost parcelat pentru case, s-au trasat străzile largi, cu trotuarele pietruite, șanțurile mărginașe, fântânile la fiecare colț de stradă și, în final au fost ridicate cele 55 de case, pentru tot atâtea familii de maghiari doritori să se stabilească în Banat, unde numeroase alte familii din Ungaria de Nord sau Slovacia veniseră deja și întemeiaseră comunități alături de românii bănățeni. Gospodăria de la Babșa este un soi de fotografie a unei astfel de așezări, cu o casă de locuit înaltă, semeață și o curte bine exploatată prin utilitatea hambarului cu cotarcă și a cocinei.
Interiorul casei este o minunată poveste despre cultura maghiară, despre ordine și funcționalitate: prispa, lungă cât toată casa, se deschide, printr-o ușă cu arcadă, direct în stradă obligând, astfel, peretele frontal al casei să se prelungească elegant sub forma unei porți zidite; din aceeași prispă lungă se intră în camera de zi, într-o bucătărie de vară dar și direct în grajdul de la capătul casei, într-o pornire de grijă, comoditate și confort proprii mai mult nouă, modernilor, am fi crezut noi astăzi… Camerele par vesele din pricina mobilierului pictat cu flori în culori vii, specific maghiar, dar și a cuverturilor de pat și fețelor de masă, care împrumută aceleași flori vesele în variantă cusută sau brodată. Ceramica elegantă din dulapul cu rafturi, din lungul blidarului sau de pe pereți, ceasul vechi sau tablourile de epocă refac atmosfera unei case ungurești tipice dar amprenta inconfundabilă a culturii maghiare este dată de peretarele ce vorbesc despre prosperitatea casei și fericirea familiei.
