|

Întâlnire cu monografiştii satelor bănăţene
În 27 mai, de la ora 11, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, se desfăşoară o activitate culturală prin care se urmăreşte stimularea cercetării monografice, în special a satelor din Banatul istoric. Derulată sub genericul „Întâlnirea cu monografiştii satelor bănăţene”, manifestarea este la cea de-a IX-a ediţie şi este înscrisă pe agenda culturală a acestui an.

Vor participa monografişti din Banat şi din Serbia , care vor prezenta cele mai recente lucrări apărute, iar discuţiile pe marginea acestora, precum şi schimbul de informaţii şi date conturează o activitate culturală utilă şi relevantă pentru promovarea satului. Dincolo de cunoaşterea şi stabilirea unor relaţii profesionale, activitatea monografiştilor este promovată şi valorificată prin schimb de carte, prin participarea la monografiile săteşti, unde autorii se invită reciproc, stabilind o strânsă legătură cu comunităţile pe care le reprezintă. Scopul final este dezvoltarea unei vieţi culturale diversificate şi competitive la nivel european, ca element definitoriu pentru afirmarea identităţii naţionale şi coeziunii sociale în spaţiul bănăţean. În condiţiile disoluţiei tot mai accentuate a satului tradiţional, a dispariţiei ireversibile a unor elemente definitorii ale acestuia, activitatea de identificare şi recuperare a formelor de viaţă tradiţionale şi autentice ale satului devine stringentă şi necesară. Acestea sunt câteva dintre obiectivele promovate şi încurajate cu insistenţă de monografiştii Muzeului Satului Bănăţean.

Evenimente următoare

Translate »
Scroll to Top