Gospodăria de la Zolt (jud. Timiş)
Tur audio
la Obiective de vizitat
Datare generală: a doua jumătate a sec al XIX-lea
Zona etnografică: Făget
Obiectiv de tip tricelular, cu prispă parţială, construit din lemn este ridicat pe fundaţie de piatră cu soclu înalt fiind adaptat la terenul înclinat specific zonei de unde provine. Pereţii sunt ridicaţi din lemn de fag rotunjiţi, încheiaţi la colţuri în „cheutori româneşti”. Plafoanele şi şarpanta, de asemenea, sunt din scânduri de fag şi tei, iar învelitoarea în trei pante din şindrilă de brad. Gospodăria din Zolt mai cuprinde, spre stradă, o cămară aşezată deasupra coteţului de porci, care se continuă cu un şopron deschis urmat de un grajd încăpător, spre grădină. Toate aceste anexe gospodăreşti sunt reunite sub un acoperiş unic cu învelitoare din şindrilă în două ape. Pereţii sunt lipiţi cu pământ, la interior şi exterior, şi vopsiţi cu var alb.
Construcţia a fost achiziţionată de muzeu în anul 1976.
Galerie
Video
Alte atracții
Tur audio
Sălașul slovac de la Nădlac
Slovacii au colonizat Nădlacul între 1802-1805 lucrând pământurile primite la peste 15 km de sat unde şi-au construit sălaşuri ca adăposturi pentru oameni şi animale pe toată perioada anului. Cu o suprafaţă medie de 2500 metri pătraţi, sălaşurile erau formate dintr-o casă şi din anexe gospodăreşti, grajduri, colne cu iesle, cotărci, plevărie, cocini de porci, golumbar, fântână cu cumpănă şi vălău […]
Tur audio
Şcoala din Bârna (jud. Timiş)
Școala din Bârna, jud. Timiș – începutul secolului XX
Nimic nu anunță că într-o casă veche, cum erau multe în zona Lugojului, lipită cu pământ și văruită în alb curat, cu geamuri cu obloane de lemn și cu o prispă mică, a funcționat o școală pentru prichindeii satului. Și totuși, așa arăta școala din Bârna: cea mai mare cameră era sala de clasă, încăpătoare și luminoasă și se învecina […]
Tur audio
Gospodăria germană Biled (jud Timiş)
Germanii din Banat sunt cunoscuţi sub denumirea de şvabi (derivată din termenul suab-locuitor al Suabiei) deşi ei provin din mai multe provincii ale Germaniei şi Austiei, fiind aduşi aici pentru implementarea administraţiei habsburgice. În Biled, colonizarea germanilor are loc într-o primă etapă în 1765 şi în a doua etapă între 1768 – 1775, stăpânirea habsburgică conferind Biledului şi un statut urban. Obiectivul […]
Tur audio
Birtul de la Bârna (jud. Timiş)
În forma sa iniţială, pe Valea Sărazului (Făget), funcţiona ca birt-prăvălie. În ideea de a-l face funcţional, în muzeu a fost reconstituit doar ca birt. Construcţia din lemn rotund încheiat la colţuri în „cheutori drepte ” este aşezată pe un soclu de piatră brută, cu lipitură de lut şi acoperiş în 4 ape. Aceasta avea iniţial învelitoare de şindrilă, ulterior fiind acoperită cu ţiglă profilată. Întocmai ca şi la şcoală şi primărie, planul birtului este inspirat […]
Tur audio
Gospodaria de la Căpâlnaș
A spune povestea unei gospodării ţărăneşti înseamnă, de fapt, a spune povestea vieţii: despre dragoste şi copii, despre viaţă şi moarte, despre feminin şi masculin, despre vară şi iarnă, despre zi şi noapte.
La cumpăna acestor planuri se poziţionează şi gospodăria din Căpâlnaş – Arad, datată la începutul secolului al XIX-lea şi achiziţionată de muzeul nostru în anul 1968. Privind-o, putem vizualiza tehnicile […]
Tur audio
Gospodăria de la Chizătău
Gospodăria cuprinde în fapt două case de locuit una de la mijlocul secolului XIX, fiind o clădire tipică pentru acea perioadă cu pereți de lemn lipiți cu lut la interior și exterior, cu târnaț continuu, două încăperi și o tindă centrală cu vatră de foc, ea a fost modificată ulterior în momentul construirii celei de a doua case prin restrângerea spațiului de locuit doar la încăperea dinspre stradă și prin modificarea vetrei de foc, încăperea a doua va fi fost folosită ca […]