Datare generală: sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX

Meșteșug tradițional omniprezent în satele tradiționale bănățene, rotăritul oferea elementele necesare construcției și întreținerea căruțelor.

Atelierul de rotar – dulgher a fost transportat în Muzeul Satului Bănățean Timișoara din localitatea Bulci (jud. Arad) și conține un șopron pentru potcovărie. Clădirea este prevăzută cu două încăperi.

Construcția este realizată din lemn aparent, cu bârne lucrate  pe toate 4 fețele, încheiate la colțuri în cheutori drepte, cu pereți lipiți pe interior și exterior, cu acoperiș în două ape, cu învelitoare de țigle.

În rotărie se confecționează și se repară roți și se confecționează elemente necesare construirii sau reparării unei căruțe.

Pentru confecţionarea unei căruţe se parcurg următoarele operaţii: -realizarea butucului prin retezarea lui din buştean, cioplirea rotundă cu barda şi strunjirea la strung; trasarea lăţimilor pentru spiţe (40-60 mm); găurirea cu burghiul şi adâncirea cu dalta dreptunghiulară a locaşurilor pentru spiţe; – realizarea spiţelor prin cioplire cu barda, cepuirea cu fierăstrăul şi curăţirea cu cuţitoaia – realizarea obezilor – asamblarea roţii prin montarea obezilor – butucul, scurtat la capete, se găurea cu burghiul, se lărgea, se tăia cu dalta locaşul pentru urechile bucşei şi se bătea bucşa – realizarea dricurilor – trasul şinelor pe roţi şi a legăturilor de fier de la dricuri

Principalele esenţe lemnoase folosite de rotari erau ulmul, frasinul, salcâmul dar şi stejarul, fagul şi mesteacănul.