Istoria Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara este legată indisolubil de istoria Muzeului Banatului, într-o mai mare legătură de secţia expozițională şi într-o relaţie mai restrânsă de secţia în aer liber. Secția în aer liber a Muzeului Satului Bănățean Timișoara a luat ființă în 1968 când, după două schimbări de amplasament, Muzeului Banatului din Timişoara i s-a dat în folosinţă terenul de la Pădurea Verde, zonă cuprinsă între Uzinele Mecanice Timişoara şi Şcoala Sil­vică. În lunile noiembrie-decembrie 1968, terenul acesta a fost împrejmuit şi s-a planificat ca la începutul anului 1969 să fie amplasate, aici, primele unităţi etnografice. 

Secția a fost deschisă publicului în august 1971 când în prealabil în iarna anilor 1970-1971 sunt transferate de pe teren la Pădurea Verde cea mai mare parte din unităţile etnografice deja achiziţionate (casa de la Bata, gospodăria de la Căpâlnaş – casă de locuit, şură, coteţ), casa olarului din Birchiş, oloiniţele de la Curtea, Victor Vlad Delamarina, Ţela-Zăbalţ şi Luncani, iar primăvară sunt transferate şi restul de instalaţii tehnice populare: moara şi văiaga de la Băuţari, moara cu ciutură de la Topleţ, moara şi văiaga de la Globu-Rău, cletul de la Visag). 

Începând din iarna anului 1970-1971 şi până în luna august 1971, unităţile enumerate mai sus au fost montate la Pădurea Verde, constituindu-se, astfel, un nucleu consistent al Sectorului de etnografie în aer liber. Sectorul aceasta a fost pus la dispoziţia publicului vizitator în 21 august 1971. După deschidere, în toamna anului 1971 s-a achiziţionat casa maghiară de la Babşa care, în acelaşi an a fost transferată la Sectorul de etnografie în aer liber. În anul 1972 au fost transferate la Pădurea Verde primăria veche din Sărăzani (Timiş), casa din Jebel (Timiş) şi un grajd din Ciuta (Caraş-Severin).

De-a lungul aleii principale au fost montate o salbă de instalaţii tehnice ţărăneşti sub adăpost propriu: şapte oloiniţe (“cu pene” din Ţela jud. Arad; “cu roată şi şurub” din Căvăran- Constantin Daicoviciu, jud. Caraş-Severin; trei oloiniţe din Satu-Mic, subzona Lugoj, jud. Timiş, o oloiniţă din Curtea subzona Făget, jud. Timiş şi două instalaţii de văiegărit din Globurău şi Băuţari, jud. Caraş-Severin.) La intrare a fost amplasată colna viticolă din Galşa servind ca punct de pază şi birou pentru muzeografii de serviciu.

Între anii 1971-1985 tematica iniţială a rezervației de arhitectură în aer liber a fost refăcută de muzeograful Nicolae Săcară, ulterior şef de secţie şi director adjunct. În conformitate cu acest nou proiect muzeal s-au construit în această perioada o serie de complexe gospodăreşti pe criteriul ocupaţional şi al reprezentării zonale: gospodăria de olar din Jupâneşti (subzona Făget), cuprinzând o casă de locuit cu trei încăperi, una având destinaţie de atelier, grajd pentru animale cu şopron şi potcovărie şi un adăpost pentru porci şi păsări; gospodăria agro-pastorală şi pomicolă din (Căvăran-Constantin Daicoviciu), compusă din casa de locuit, grajd cu şopron şi clet, un adăpost pentru porci şi păsări prevăzut la nivelul superior cu o cotarcă pentru porumb, alături de care este amplasată fântâna. Această gospodărie, orientată cu faţada lungă la stradă este tipul de construcţie specific zonei grănicereşti din Banatul montan. 

Pe latura opusă, a fost amplasată gospodăria de agricultor din Jebel (subzona Deta-Ciacova, jud. Timis), compusă din casa de locuit, hambar cu grajd şi şopron, grajd pentru animale, coteţ şi o cocina de porci, un superb golumbar de formă cilindrică şi fântâna. Casa cu stâlpi din lemn decoraţi geometric are faţada mică la stradă, după tipul caselor din zona de câmpie a Banatului. Acelaşi plan constructiv îl prezintă şi gospodăria maghiară din Babșa (subzona etnografică Lugoj, jud. Timiş), cu deosebirea că aici grajdul pentru animale se află sub acelaşi acoperiş cu casa. Gospodăria mai cuprinde un hambar înalt pentru cereale, adăpostul pentru porci şi păsări şi o mică moară metalică pentru uz gospodăresc cu tracţiune animală. 

Gospodăria agro-pastorală din Visag (zona etnografică Lugoj, jud. Timiş) compusă din casa de locuit, grajd, adăpost pentru unelte agricole, şopron, coteţ şi cocină, două hambare pentru grâu şi porumb şi o oloiniţă a fost distrusă la furtuna din anul 1982 înainte de finalizarea lucrărilor de construcţie, impunându-se astăzi reconstituirea ei în întregime. În aceeaşi perioadă de timp s-au achiziţionat încă trei gospodării ţărăneşti din judeţul Caraş-Severin: Slatina Nera, Obreja şi Bouţari care n-au mai apucat să fie transferate şi construite (casa de la Băuţar şi cea de la Obreja au fost construite de abia în anii 2010-2011) în muzeu. 

La 1 ianuarie 2000 a fost înfiinţat Muzeul Satului Bănăţean prin hotărârea nr. 48 din 22 decembrie 1999 emisă de Consiliul Judeţean Timiş, care prevedea desprinderea secţiei în aer liber a Muzeului Banatului şi crearea unei instituţii proprii cu personalitate juridică în scopul eficientizării acestui spaţiu cultural şi a diversificării ofertei sale culturale. Patrimoniul cultural al noii instituţii s-a constituit prin preluarea, pe bază de protocol, de la Muzeul Banatului a tuturor monumentelor de arhitectură populară şi tehnică ţărănească (mori, oloiniţe, văiegi etc.), a inventarului aferent acestor obiective şi a 442 de piese din colecţia secţiei de etnografie preluate pentru amenajarea interioarelor la obiectivele muzeale ce urmează a fi deschise în următoarea perioadă. 

În total, patrimoniul cultural al noului muzeu este de 2067 piese reprezentând: arhitectură şi tehnică populară, mobilier ţărănesc, obiecte de uz gospodăresc, inventar agro-pastoral, industrie casnică textilă, port, ţesături, broderii. În anul 2006 s-a mutat în cadrul Muzeului Satului Bănăţean şi secţia de etnografie de la Muzeul Banatului Timișoara, atât personalul cât şi patrimoniul cultural, luând astfel ființă Secția expozițională pavilionară a Muzeului Satului Bănățean Timișoara în paralel cu Secția în aer liber și desăvârșindu-se astfel înființarea unui muzeu etnografic al Banatului, de sine stătător.

În cadrul proiectului HURO/1101/164/2.1.3, Acronim Proiect – LIVMUSECSOTM, Muzeul Viu al Satului Bănățean, Timiș – Csongrad, Tradiție și Multiculturalitate, în perioada Iunie 2013 – Decembrie 2014 a fost implementat un proiect cu fonduri europene prin care s-a creat un compartiment special al Secției în aer liber, compartimentul muzeului viu. Proiectul a constat în construirea a patru replici utilate gospodării destinate reconstituirii modului de viaţă tradiţional, cele patru replici ale unor gospodării tipice: românească, sârbească, germană şi maghiară completează circuitul expoziţional deja existent cu informaţii preţioase cu privire la modul de viaţă a celor patru etnii care au locuit aici în bună înţelegere mai multe sute de ani. Ele propun publicului vizitator cunoaşterea unor ocupaţii tradiţionale precum: cultivarea pământului, şi creşterea animalelor; pescuitul în cadrul gospodăriei maghiare, meşteşuguri vechi, ca de pildă, fierăria, în cadrul gospodăriei germane şi industria casnică textilă în gospodăria sârbească. 

Prin proiectul de muzeu viu Muzeul Satului Bănăţean propune o nouă modalitate de exercitare a funcţiei de formator a unor atitudini şi comportamente de respect faţă de universul vieţii tradiţionale, nu numai prin informare ci şi prin demonstrare şi retrăire, participare efectivă şi afectivă după modelul tradiţional al satului bănățean.