În perioada 25-26 septembrie 2021 Muzeul Satului Bănăţean Timițoara organizează,în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, cea de-a XXI-a ediţiea Târgului Meşterilor Populari, manifestare care conservă tradiţiile meşteşugurilor artistice şi prilejuieşte reîntâlnirea cu cei mai reprezentativi meşteri populari din România din diferite zone etnografice ale ţării.
Participă peste 50 de meşteri populari din toată ţara, specializaţi în prelucrarea lutului, lemnului, osului, metalului, în crearea de ţesături, măşti, podoabe populare, împletituri, icoane, dantelărie, obiecte din sfoară, instrumente muzicale şi nu în ultimul rând gastronomie tradiţională.
Program:
Sâmbătă, 25 septembrie 2021:10.00 -11.00 – deschiderea festivă şi prezentarea participanţilor, iar între orele 10.00 – 20.00 se va desfăşura expoziția cu vânzare a meşterilorpopulari.
De la ora 12.00, pe scenă va urca ansamblul Pusta Banatului și soliștii Cornel Brici, Dolores Dongea, Vlad Văcaru și Anda Sabadoș.
Duminică, 26 septembrie 2021:10.00 -20.00 – expoziția cu vânzare a meşterilorpopulari, iar între orele 13.00 -14.00 va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor.
De la ora 12.00 – program artistic pe scenă cu ansamblul Pusta Banatului, cu interpreții amintiți și alții.
Bilet intrare: 5 lei (nu se aplică categoriilor exceptate).
Accesul se va face în baza respectării normelor în vigoare emise de Guvernul României în privința Covid 19, mai exact: prezentarea certificatului verde în formă tipărită sau electronică (de pe telefon, cu codul QR), test PCR negativ nu mai vechi de 72 ore sau adeverință care atestă parcurgerea curentă a infectării cu SARS-Cov-2 a persoanelor aflate în perioada cuprinsă între a 15-a și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu Covid 19.
Pe durata evenimentului (sâmbătă și duminică 25 – 26 septembrie 2021), obiectivele de vizitare vor fi închise.
Vă așteptăm cu drag, ca și până acuma!
Borco Ilin, PR MSBT
20.09.2021, Timișoara