Fast din Regat – expozitie 23 august 2022 la Muzeul Satului Banatean
Muzeul Satului Bănăţean Timișoara vă invită marți, 23 august 2022 la ora 13, la vernisajul expoziției FAST DIN REGAT – Costume tradiționale din zona Munteniei, aflată la cea de-a zecea expoziție din cadrul proiectului Colecții și colecționari din România.

Muzeul Satului Bănățean, 23 august 2022, ora 13.00, Sala de Expoziții

Expoziția va cuprinde ansambluri vestimentare tradiționale din zona Munteniei din colecția doamnei Elena Iagăr, formată cu preponderență din costume de Muscel. Colecționara ne povestește despre o eleganță aparte a costumelor din această regiune, care se datorează proporțiilor perfecte, ce avantajează orice siluetă, și mai ales despre modul în care sunt dispuse câmpurile ornamentale: spațiile albe sunt aproape inexistente, iar motivele geometrice sau florale repetitive de pe ie se continuă și pe fotă, într-o armonie perfectă a formelor și culorilor. Elementele de port popular mușcelean nu au doar valoare estetica, ci au au conotații, puteri magice protective, înțelesuri profunde. De aceea, mulți încă se înmormântează îmbrăcați în straie. Cu pasiune și răbdare, colecționara se luptă să pună în valoare aceea parte a trecutului a comunității din care face parte, prin piesele extrem de valoroase prin unicitatea lor artistică. În cadrul vernisajului vor avea loc două momente artisitce inedite, respectiv dansul călușarului

și un muzical la caval.

Expoziția va fi deschisă ți vizitabilă în perioada 23.08. – 23.09.2022, între orele 10 la ora 17 în fiecare zi de marți până sâmbătă, iar duminica de la 12:00 la 19:00. Coordonatorul evenimentului este colegul nostru, muzeograful Marius Matei, iar finanțatorul CJ Timiș.

Borco Ilin, PR MSBT, 19.08.2022

Evenimente următoare

Translate »
Scroll to Top
Sari la conținut