Expozitie Colectii si colectionari
Muzeul Satului Bănăţean Timișoara vă invită vineri, 29 aprilie 2022 la ora 12.00 la vernisajul expoziției Veșminte din Odaia bună, Costume tradiționale din Bucovina și Moldova – cea de-a noua expoziție din cadrul proiectului Colecții și colecționari din România.

Expoziția va cuprinde ansambluri vestimentare tradiționale din Bucovina și Moldova din colecția domnului Silviu Darie Flocea.

Tânărul pasionat a pornit pe drumul anevoios al colecționarului în urmă cu zece ani, prin achiziționarea unor piese de costum popular bărbătesc din zona Bucovinei, și, ulterior, a Moldovei, și afirmă că Bucovina este în primul rând acasă, locul cel mai bine cunoscut și mai familiar.

Colecția numără în prezent 500 de piese de costum popular, cămăși, pieptare, haine de dimie, brâie, accesorii și podoabe, dar și fotografie veche. Menționăm câteva piese de la finalul secolului al XIX-lea, grosul colecției datând din prima jumătate a secolului al XX-lea. Prin piesele adunate, uneori atipice, alteori extrem de valoroase prin unicitatea lor artistică, tânărul colecționar pune în valoare, cu infinită pasiune și răbdare, aceea parte a trecutului comunității din care face parte.

Expoziția va fi deschisă din 29 aprilie până în 16 Mai 2022 și va putea fi vizitată de la ora 10 la ora 17 în fiecare zi de luni până sâmbătă, iar duminica de la 12:00 la 19:00. Coordonatorul evenimentului este colegul nostru, muzeograful Marius Matei.

Finanțare: CJ Timiș.

Vă așteptăm cu drag !

Evenimente următoare

Translate »
Scroll to Top
Sari la conținut