Ediţia a IV-a
La Muzeul Satului Bănăţean, se va desfăşura, în perioada 4-8 iulie, cea de-a patra ediţie a Şcolii de vară privind resaturarea ceramică. Mai exact, evenimentul va avea loc în Laboratorul de Restaurare – Conservare aflat în incinta obiectivului muzeal Birtuțul de la Bârna. Vor fi susținute cursuri teoretice şi practice referitoare la modalităţile de restaurare şi conservare a patrimoniului naţional mobil şi imobil. Un exepert restaurator în domeniul ceramicii va iniţia grupuri de maximum 20 de participanţi şi se vor efectua demonstraţii practice asupra materialelor ceramice ce fac parte din patrimoniul muzeului. Conservatorul general, reprezentantul muzeului, va desfăşura cursuri teoretice de conservare preventivă, iar la sfârşitul evenimentului, se vor oferi diplome pentru cele mai reuşite lucrări, dar şi pentru ceilalţi participanţi. Prin acest eveniment, Muzeul Satului Bănăţean doreşte să atragă tinerii pentru a se deprinde cu tainele restaurării.