|

Hartă obiective de vizitat

19
Gospodăria germană din Muzeul viu
20
Gospodăria românească din Muzeul viu
21
Gospodăria sărbească din Muzeul viu
29
Oloinița din Țela (jud. Arad)
30
Oloinița din Zăbalț (jud. Arad)
31
Oloinița din Căvăran (jud. Caraș-Severin)
32
Oloinița din Curtea (jud. Timiș)
33
Depozit obiecte patrimoniu
37
Replica unei gospodării sârbești (jud. Timiș)
41
Scenă muzeu
42
Sediu expozițional și administrativ
Tur audio

Aparţine maghiarilor din Banat, colonizaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea, gospodăria provenind din colonia maghiară din satul Babşa, construită în anul 1903.
Obiectivul muzeal cuprinde casa de locuit cu grajd, hambarul cu cotarcă şi coteţul de porci. Gardul este din scânduri, cu poartă şi uşă din lemn. Casa de locuit este compartimentată astfel: la intrare […]

Tur audio

Slovacii au colonizat Nădlacul între 1802-1805 lucrând pământurile primite la peste 15 km de sat unde şi-au construit sălaşuri ca adăposturi pentru oameni şi animale pe toată perioada anului. Cu o suprafaţă medie de 2500 metri pătraţi, sălaşurile erau formate dintr-o casă şi din anexe gospodăreşti, grajduri, colne cu iesle, cotărci, plevărie, cocini de porci, golumbar, fântână cu cumpănă şi vălău, uneori […]

Tur audio

Obiectivul muzeal cuprinde casa, coteţul de porci cu cotarcă şi grajdul cu bucătărie de vară. Poarta, monument de arhitectură populară este specifică zonei Caraşului.
Casa de locuit, construită pe fundaţie de piatră, cuprinde trei încăperi, o prispă parţială, retrasă pe lungimea tindei. Pereţii sunt din bârne de stejar, încheiaţi în cheutori drepte, tencuiţi şi văruiţi; şarpanta, din lemn de stejar este în două pante […]

Tur audio

Planul casei cuprinde două încăperi dispuse simetric şi o tindă centrală. Pereţii sunt din lemn de stejar, încheiaţi în cheutori drepte, lipiţi cu lut şi văruiţi. Prispa se sprijină pe şase stâlpi, sculptaţi geometric. Şarpanta este din stejar şi învelitoarea din ţiglă-solzi. Soclul este foarte scund, din piatră de carieră. Construcţia anexă, grajdul cu şopron, este compartimentat în două spaţii: unul […]

Tur audio

Comunitatea ucraineană din Banat datează de la începutul secolului al XX-lea, când ucrainenii au venit la munci forestiere în satele Zorile, Copăcele, Cornuţel, Cornuţel de Banat, unde au format sate. După anul 1970 numeroşi etnici ucraineni din satele maramureşene şi bucovinene cumpără gospodăriile nemţilor emigraţi, populând numeroase localităţi care devin majoritar ucrainene (Pogăneşti, Dragomireşti, […]

Tur audio

ste o construcţie ce urmează planul specific unei case ţărăneşti. Are 3 încăperi: o cameră mare, folosită ca sală de clasă în care încăpeau 30-40 de elevi, tinda şi locuința învăţătorului. Prispa parţială este susținută de stâlpi de cărămidă. Pereţii sunt formați din bârne rotunde de stejar încheiate în căței, sunt lipiți cu pământ şi văruiți în interior şi în exterior. Plafoanele sunt din scânduri de brad, şarpanta din stejar, învelitoarea din țiglă, inițial fiind din […]

Tur audio

Biserica cu hramul „ Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Topla (zona etnografică Făget) a fost ridicată în 1746 la Remetea Luncă şi apoi donată în 1807,  credincioşilor din satul Topla, conform unei însemnări  de pe o evanghelie păstrată în biserică. Obiectivul  a fost adus pe tăvălugi, tras de 24 perechi de boi, reaşezat şi consolidat apoi cu ajutorul credincioşilor. Lăcaşul de cult, azi cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, prezintă în plus câteva  […]

Tur audio

Germanii din Banat sunt cunoscuţi sub denumirea de şvabi (derivată din termenul suab-locuitor al Suabiei) deşi ei provin din mai multe provincii ale Germaniei şi Austiei, fiind aduşi aici pentru implementarea administraţiei habsburgice. În Biled, colonizarea germanilor are loc într-o primă etapă în 1765 şi în a doua etapă între 1768 – 1775, stăpânirea habsburgică  conferind Biledului şi un statut urban. Obiectivul  […]

Tur audio

Este o construcţie rurală din zona etnografică Făget, cu planul inspirat din cel al tipului de locuinţă tricelulară, cu prispă parţială. Destinaţia clădirii a fost dintotdeauna una administrativă, ea fiind de la începuturi clădirea primăriei. Încăperea supradimensionată din stânga servea drept sală pentru şedinţele Consiliului Comunal, cea din dreapta era camera de lucru a primarului. Între ele era un mic hol de trecere având în spate […]

Tur audio

Obiectiv de tip tricelular, cu prispă parţială, construit din lemn este ridicat pe fundaţie de piatră cu soclu înalt fiind adaptat la terenul înclinat specific zonei de unde provine. Pereţii sunt ridicaţi din lemn de fag rotunjiţi, încheiaţi la colţuri în „cheutori româneşti”. Plafoanele şi şarpanta, de asemenea, sunt din scânduri de fag şi tei, iar învelitoarea în trei pante din şindrilă de brad. Gospodăria din Zolt mai […]

Tur audio

Gospodăria agro-pastorală de la Visag, este o gospodărie de ţăran înstărit, cu amplasament tradiţional, în careu deschis spre uliţă. Casa este construită din bârne de lemn, cu prispa parţială, dezvoltată de-a lungul tindei şi cămării. Stălpii din lemn sunt decoraţi prin cioplire, la fel ca şi frontoanele sau poarta. Acoperişul este din ţiglă.
Obiectivul mai prezenta o seamă de anexe construite din lemn, pe lângă casa […]

Tur audio

Este o construcţie ce urmează planul specific unei case ţărăneşti. Are 3 încăperi: o cameră mare, folosită ca sală de clasă în care încăpeau 30-40 de elevi, tinda şi locuința învăţătorului. Prispa parţială este susținută de stâlpi de cărămidă. Pereţii sunt formați din bârne rotunde de stejar încheiate în căței, sunt lipiți cu pământ şi văruiți în interior şi în exterior. Plafoanele sunt din scânduri de brad, şarpanta din stejar, învelitoarea din țiglă, inițial fiind […]

Tur audio

Construcţie monumentală cu schelet din lemn de gorun între care s-a zidit cărămida crudă (văiugă) are fundaţie şi soclu din bazalt, fiind acoperită cu ţiglă profilată. Iniţial acoperişul a fost construit din şindrilă. La faţada principală prezintă o prispă pe stâlpi de stejar sculptaţi, din care se intră în vestiar, iar de pe scară, în balconul oficialităţilor din sala de spectacole. Sala festivă este funcţională, având o capacitate de aproximativ 180 de locuri. În […]

Tur audio

Gospodăria cuprinde două case de locuit, una datând din mijlocul secolului XIX, fiind o clădire tipică pentru acea perioadă cu pereți de lemn lipiți cu lut la interior și exterior, cu târnaț continuu, două încăperi și o tindă centrală cu vatră de foc, ea fiind modificată ulterior în momentul construirii celei de a doua case prin restrângerea spațiului de locuit și prin modificarea vetrei de foc, încăperea a doua fiind folosită ca și clet. […]

Tur audio

Casa așezată cu fațada scurtă la stradă, este o construcție bicelulară compusă din tinda-atelier şi camera de locuit. Pereții sunt din bârne rotunde de lemn, îmbinate cu cheutori românești, fiind lipiți atât la interior cât şi la exterior cu un amestec din pământ, paie, bălegar şi daţi cu var. În tinda-atelier a fost amenajat și atelierul de olar dotat cu roata olarului, râșnița de smalț, polița de uscat vasele, copaia pentru lut, dulapul pentru blide. În camera […]

Tur audio

Obiectivul de la Jupâneşti face parte din tipologia caselor cu prispă parţială, varianta prezentă având prispa retrasă pe lungimea tindei cu cele două odăi de locuit supradimensionate, modelul tricelular provenind din evoluția celui bicelular. Fațada scurtă este orientată spre stradă, cea principală spre curte. Pereții din bârne de stejar scurte sunt lipiți la interior şi la exterior cu lut amestecat cu pleavă şi […]

Tur audio

Vămile orășenești erau construite lângă barierele de intrare în oraş, funcţionând până prin anii 1920-1930. Ele aveau destinația de sedii de vamă pe principalele drumuri comerciale. „Casa de vamă” din muzeu a fost adusă locația ei din Calea Lipovei. Este o construcţie din cărămidă arsă, cu acoperiş în patru ape şi învelitoare din ţiglă solzi. Planul construcţiei respectă planul casei tradiţionale ţărăneşti, este în formă de ,, L “, conţine 3 încăperi pe […]

Tur audio

Casa este construită pe o temelie din piatră, din bârne de lemn de gorun cioplite pe patru feţe, îmbinate la colţuri în cheutori drepte. Pereții sunt lipiţi cu pământ şi daţi cu var, doar în interior. Acoperișul este țuguiat, construit în patru ape, inițial cu învelitoarea din paie, înlocuită după 1990, cu șindrilă. Casa cuprinde camera mare de locuit în care se află grinda meșter ornamentată cu trei rozete incizate, tinda cu vatra focului cu horn deschis și […]

Tur audio

Casa aparţine primului tip de locuinţă bicelulară, este construită din lemn aparent, pe fundaţie din piatră, având planul compus din tindă, cameră de locuit şi o prispă (târnaţ) continuă pe latura lungă, sprijinită pe stâlpi din lemn frumos ciopliţi. Acoperişul este în patru ape, cu pinion la faţada spre uliţă, învelitoarea fiind din paie clădite cu furca şi călcate cu piciorul. Pereţii sunt construiţi din bârne de gorun, fasonate manual, îmbinate la colţuri […]

Tur audio

Este o casă fără prispă, compusă din trei încăperi, cu pivniţă sub încăperea dinspre stradă, iniţial amplasată cu o faţadă spre stradă. Are fundaţia şi soclul înalt, de piatră, pereţii din scânduri de stejar şi acoperiţul în două ape. La începutul secolului XX, învelitoarea originală de şindrilă a fost înlocuită cu o învelitoare de ţiglă.
Planul se compune din trei încăperi, fiind delimitată de un zid despărţitor.
Pe fundaţia de piatră se ridică pereţii […]

Tur audio

Atestat sub această denumire doar în 1750, satul actual Băuţar (termen provenit din regionalismul „băuţă”, anume bolovan/piatră de râu) a fost compus, în vechime, din două părţi distincte, și anume Pala Inferior şi Pala Superior, (toponime derivate din maghiarul „palánk”, trimitere la ruinele fortificaţiilor antice din zonă, vizibile până în secolele XVII-XVIII).
Casa de la Băuţar conservă un model de construcţie populară veche ridicată […]

Tur audio

În noaptea de Rusalii a anului 1951 – 5 iunie numeroase familii din Banat şi Oltenia din localităţi aflate în zona de graniţă cu Jugoslavia au fost ridicate şi transportate forţat în vagoane de marfă în câmpia pustie a Bărăganului, unde au fost lăsaţi sub cerul liber. Portivit relatărilor unuia dintre deportaţi “în prima noapte au dormit pe haine, sub cerul liber, sau în dulapurile culcate la pământ. Apoi şi-au încropit colibe din mobilă şi covoare. Curând şi-au […]

Tur audio

Gospodăria tradiţională sârbească era adaptată la nevoile familiei tradiţionale structurată pe mai multe generaţii care trăiesc sub acelaşi acoperiş. Este formată dintr-o locuinţă, adaptată acestui tip de familie şi din anexe gospodăreşti: bucătăria de vară, cotarca, cocina, grajdul, afumătoarea, dispuse în curte.
Casa ridicată în muzeu este reprezentativă pentru familiile de ţărani înstăriţi din satele cu populaţie sârbă din Banatul de […]

Tur audio

Moară de apă tipică pentru adaptarea la debit mic de apă, printr- un jgheab monoxil deschis, cu căderea apei de la mare înălţime, pe o pantă foarte accentuată şi un număr sporit de „linguri” la „ciutura” întărită cu un cerc metalic. Adăpostul, ridicat pe un soclu înalt de zidărie, din piatră de carieră (situri şi gresii), are pereţii din bârne dreptunghiulare încheiate la colţuri în “cheutori drepte”. În faţa intrării se află un mic pridvor la care se ajunge pe o scară […]

Tur audio

Moară tipică pentru alimentarea cu debit mare de apă, cu jgheah deschis cu pantă redusă cu stăvilar pentru reglarea debitului de apa şi număr redus. de „linguri” la „ciutură”.
Adăpostul din bârne de stejar aparent, pe un soclu înalt, format din aglomerări de uriaşe pietre de râu, acoperişul în două ape, cu învelitoare din scânduri de stejar.În iarna anului 1970-1971 a fost transferată la Muzeul Satului Bănăţean, iar până în luna […]

Tur audio

Are mare pendulare cu bătaie orizontală şi vâltoare în subsolul instalaţiei. Roata verticală „cu naplaz”, cu palete împănate („aripi”) şi jgheab de aducţie cu admisie inferioară.
Adăpostul este construit din bârne rotunde, încheiate la colţuri în „cheutori drepte” şi este ridicat pe un soclu înalt de zidărie din pietre de râu, acoperişul în 4 ape cu învelitoarea din scândură de stejar.
În iarna anului 1970-1971 a fost […]

Tur audio

Oloinițele erau construite în adăposturile lor pentru că erau folosite de mai mulți oameni, fiind la fel ca și morile care erau proprietatea fie a unei singure persoane, fie a mai multora. Uleiul cel mai răspândit a fost cel de semințe de dovleac, dovlecii fiind exclusiv cultivați pentru semințe și extragerea uleiului din acestea. Scoaterea oloinițelor din uzul țăranilor a fost determinată de industrializare și de înlocuirea culturilor, dovleacul fiind […]

Tur audio

Oloinițele erau construite în adăposturile lor pentru că erau folosite de mai mulți oameni, fiind la fel ca și morile care erau proprietatea fie a unei singure persoane, fie a mai multora. Uleiul cel mai răspândit a fost cel de semințe de dovleac, dovlecii fiind exclusiv cultivați pentru semințe și extragerea uleiului din acestea. Scoaterea oloinițelor din uzul țăranilor a fost determinată de industrializare și de înlocuirea culturilor, dovleacul fiind […]

Tur audio

În secolul XIX s-a impus obligativitatea existenței în fiecare localitate a brigăzii de pompieri voluntari și a dotării acestora de către comunitate. Aceste dotări puteau varia de la localitate la localitate în funcție de ce era disponibil și ușor de procurat. Aceste dotări erau adăpostite în remiza de pompieri a localității. De obicei echipamentul consta într-o tulumbă cu pompă de mână și o căruță pentru transportul celorlalte echipamente. […]

Tur audio

Meșteșug tradițional omniprezent în satele tradiționale bănățene, rotăritul oferea elementele necesare construcției și întreținerea căruțelor.
Atelierul de rotar – dulgher a fost transportat în Muzeul Satului Bănățean Timișoara din localitatea Bulci (jud. Arad) și conține un șopron pentru potcovărie. Clădirea este prevăzută cu două încăperi.
Construcția este realizată din lemn aparent, cu bârne lucrate pe toate 4 fețele, […]

Tur audio

Construcţia a fost la origine un Atelier de restaurare lemn, iar prin noul său statut adăposteşte Casa condeierilor plugari, cu o Expoziţie permanentă, „Iosif Cireşan Loga” Arhiva condeierilor plugari, unde sunt adunate manuscrise şi publicaţii ale condeierilor şi Cenaclul „Tinere condeie”.
Fenomenul unicat „Condeierilor plugari din Banat”, reconstituit de dr. etnolog Maria Mândroane, este o mişcare de mare anvergură, care s-a creat înainte de […]

Tur audio

Aparţinând lui Cărăgin Gheorghe, trece pe rând în posesia fiului Iancu Cărăgin, apoi a ginerelui Mândroane Simion şi a fiului Mândroane Gheorghe şi a fiicei acestuia, Dr. Maria Mândroane, până în anul 2014, când coliba ajunge în Muzeu.
Construit la limita dintre deal şi luncă, rostul sălaşului ţinea strict de creşterea animalelor (oi, vaci, cai, etc) dar şi de „moşia de pruni”, teren arabil şi loc pentru pășunat. […]

Tur audio

Replica gospodăriei românești, centrată pe cultivarea pământului, este compusă din două case de locuit, asemenea multor gospodării ce se mai găsesc încă în satele bănățene de câmpie și dintr-un șir de anexe grupate sub același acoperiș situate perpendicular și în spatele planului celor două case de locuit, dispuse paralel cu latura scurtă spre stradă. Se crează […]

Tur audio

Replica gospodăriei maghiare este o copie fidelă a unei gospodării de început de secol XX din vechiul sat pescăresc de la Csongrad, de pe malul Tisei. În esență este compusă din casa de locuit, cu 4 încăperi (bucătăria este delimitată de spațiul de la intrare care se transformă într-un hol de primire) și de o anexă gospodărească destinată păstrării uneltelor de pescuit și pentru depozitarea peștelui sărat și uscat. În mod tradițional […]

Tur audio

Replica gospodăriei germane consistă dintr-o casă de locuit, dispusă cu fațada scurtă și decorată la stradă și o anexă destinată atelierului de fierărie, casa de locuit are, în mod tradițional, trei încăperi, o bucătărie dispusă central în care se găsește și accesul dinspre prispă, o cameră de oaspeți la stradă și camera de zi cu zi dispusă în partea opusă. Sub același acoperiș se mai găsește și grajdul cu […]

Tur audio

Replica gospodăriei sârbe este o replică inspirată de construcțiile ce se găseau în secolul al XIX-lea în zona Clisurii Dunării și este un model mai mult specific zonei decât etniei. Gospodăria este compusă din casa de locuit și de o anexă destinată păstrării și prelucrării fibrelor textile și animaliere folosite în confecționarea țesăturilor. Casa de locuit este o […]

Translate »
Scroll to Top